Ostrov, cea mai veche mănăstire de maici din România

Pe drumul dintre Râmnicu Vâlcea și Sibiu, în localitatea Călimăneşti, pe o insulă a râului Olt, se află Schitul Ostrov, cunoscut drept cea mai veche mănăstire de maici de pe teritoriul României. Schitului Ostrov i se mai spune „insula cu minuni” sau „mănăstirea dintre ape” și găzduieşte o icoană făcătoare de minuni, considerată ocrotitoarea sfântului lăcaş. Ctitorie a lui Neagoe Basarab, mănăstirea Ostrov poate fi localizată pe raza cunoscutei stațiuni Călimăneşti, în mijlocul singurei insule locuite de pe cursul Oltului, la care se ajunge trecând un pod.

Biserica este rezidită pe locul unei biserici mai vechi din secolul al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea, undeva între anii 1520-1521, fiind ridicată de domnitorul Neagoe Basarab și soția sa, doamna Despina. Insula din stațiunea Călimănești i-a atras pe mulți călugări doritori de liniște încă din cele mai vechi timpuri. Primii sihastri s-au stabilit aici pe la începutul secolului XIV, când au ridicat o mică biserică de lemn cu hramul Nașterea Maicii Domnului. Călugării locuiau fie în colibe de lemn în Ostrov, fie s-au stabilit pe ambele maluri ale Oltului.

Staţiunea Călimăneşti–Căciulata este cunoscută și peste granițele țării pentru izvoarele sale minerale. De calitățile acestora auzise şi Napoleon al III-lea a Franţei, primul președinte al celei de-a doua Republici Franceze, care se alimenta permanent de la izvoarele I şi II ale stațiunii. Însă nu doar izvoarele minerale sunt emblema frumoasei aşezări de pe malul Oltului, situată la ieşirea râului din defileul Cozia. Mănăstirile de la poalele munţilor Cozia reprezintă o destinaţie specială pentru pelerinii aflaţi în vacanță în județul Vâlcea, o regiune despre care Mitropolitonul Olteniei spunea că este un veritabil Ierusalim al României.

În jurul anului 1980, când s-a început construirea barajelor hidroelectrice de pe râul Olt, insula a fost la un pas să fie înghiţită de ape. Legenda locului spune că Elena Ceauşescu, soția dictatorului, nu a vrut să asculte rugăminţile monahilor, care o implorau să salveze schitul şi parcul din jur, considerat o splendoare a naturii. Era perioada regimului comunist, când bisericile erau demolate una după alta, pentru a-i convinge pe oameni să renunțe la credință. Pe drumul spre Sibiu, mașina în care se afla Elena Ceaușescu a fost implicată într-un accident, iar pe patul de spital soția dictatorului are un vis premonitoriu. Speriată de mesajul din vis, aceasta va decide salvarea schitului, întreaga insulă urmând să fie ridicată cu şase metri deasupra apelor.

Singura insulă locuită de pe cursul Oltului este văzută ca o arcă, unde Dumnezeu a dorit să aibă o biserică, numită simplu, Biserica dintre Ape. Fiecare colţişor al schitului şi al insulei ascunde o poveste, sau este legat de o minune, care îi este atribuită Icoanei Maicii Domnului „Hodighitria”, aflată în faţa catapetesmei din naosul bisericii. Rar putem întâlni o istorie mai fascinantă a unei mănăstiri românești, cu atâtea episoade şi legende, unele cunoscute, altele ascunse în negura timpului sau între zidurile sale. Rezervați-vă o zi pentru a vizita mănăstirea Ostrov, un monument istoric de importanţă naţională și leagăn al spiritualității românești.