Vacanță de vis la Sighișoara. Ce poți vizita în singura cetate medievală locuită din România

Situată în inima Transilvaniei, la numai 120 de kilometri de Brasov, 95 de kilometri de Sibiu și 55 de Târgu-Mureș, Cetatea medievală a Sighișoarei este una dintre destinațiile perfecte pentru a petrece un weekend sau, de ce nu, o vacanță întreagă. Strâns legată istoric de tatăl lui Vlad Țepeș, Vlad Dracul, care a locuit în cetate, Sighișoara atrage anual zeci de mii de vizitatori din țară și din străinătate, pregătiți să cunoască istoria locului.

Deoarece este una dintre puținele cetăți medievale încă locuite și înscrisă pe lista patrimoniului mondial UNESCO, cetatea este construită pe două așa-zise „etaje”, pe cel de sus fiind Biserica din Deal și Școala, iar la bază fiind clădirile cetății.

Din cele 14 turnuri construite inițial, azi se mai păstrează doar 9, cel mai important, devenit și simbolul Sighisoarei, fiind Turnul cu ceas cu 7 figurine ce reprezintă zilele săptămânii.


An de an, la sfârșitul lunii iulie, principala atracție a cetății o reprezintă Festivalul Medieval, unde persoane îmbrăcate în domni și domnițe se plimbă pe străzi, au loc numeroase concerte, așa că este de neratat acest eveniment.

De asemenea, oferta de cazare este una generoasă, iar în funcție de buget, vizitatorii se pot caza atât în interiorul cetîții, cât și în afara ei, iar distracția și voia bună sunt asiurate de către numeroasele terase și restaurante care reușesc să îi mulțumească chiar și pe cei mai exigenți vizitatori.

La fel ca alte multe orașe transilvănene, și Sighișoara impresionează prin faptul că este foarte curat și îngrijit, iar atenția pe care o acordă edilii menținerii unui aer istoric al cetății este vizibilă în fiecare loc al său.

,