Ce faci dacă te îndrăgosteşti de cineva care e deja căsătorit?
Se spune că iubirea e un dar dumnezeiesc, dar ce faci dacă te îndrăgosteşti de cineva care e deja căsătorit?
Iubirea e un dar dumnezeiesc în normalitate, nu în anormalitate. Mai departe, când te îndrăgosteşti de un om căsătorit, deja n-ai ţinut cont de raţiune. Raţiunea ţi-a spus nu, sentimentul ţi-a spus da. Atunci sentimentul a biruit voinţa. Aceasta nu este bine.
E un păcat să îl iubeşti? Nu e un păcat să îl iubeşti, e un păcat să îl dereglezi din căsnicia lui. Se cam ajunge acolo. Am întâlnit o singură dată o fată care s-a culcat cu un director de întreprindere, a rămas gravidă şi atât. Nici nu i-a spus că a rămas gravidă, nici nimic. Nici nu s-a mai căsătorit vreo 20 de ani de atunci. Nu s-a mai căsătorit şi am întrebat-o: „De ce ai făcut asta?” şi a răspuns „Aşa mult l-am iubit, şi mi-am dorit un copil de la el”. „Şi i-ai spus?” „Nu.” Păi, zic, de ce? „Nu-i spun, pentru că are nevastă, are copii, dereglez familia.” Nu a făcut bine ce a făcut, interesantă e gândirea. Apropo de soţiile care nu vor să facă deloc copii, doi, trei, patru, zece ani sau cât vor ele, iar soţii nu se îngrijorează… *
Căsătoria presupune multă bucurie și mângâiere, dar și multe responsabilități atât ale soților față de copiii lor, cât și ale celor doi, unul față de celălalt și a copiilor față de părinți. Abdicarea în vreun fel sau altul de la aceste responsabilități a membrilor familiei sau a unuia dintre aceștia, atrage după sine periclitarea sau chiar ruperea unității familiei și în același timp, necinstirea harului primit prin Taina Căsătoriei.
Cu privire la această patimă a adulterului, Sfântului Ioan Gură de Aur îi vine greu să vorbească despre acest-păcat atât de dezgustător și urâcios, de aceea se scuză, spunând: „Nimeni să nu mă învinovățească, fiindcă eu nu caut a mă împodobi cu frumusețea cuvintelor, ci să fac frumoși și respectați pe cei ce mă ascultă […]. De altfel și doctorul care vrea să tăie rană cea putredă, nu se gândește cum să-și păstreze mâinile curate, ci cum să-l scape pe bolnav de acea ran㔑.
Adulterul este un mare păcat, o gravă încălcare a voii și Legii lui Dumnezeu, ci este întotdeauna preadesfranare, spre deosebire de păcatul desfrânării, săvârșit de cineva care n-a fost niciodată legat prin Taina Cununiei sau n-a păcătuit cu cineva căsătorit. Sfântul Ioan Gură de Aur precizează foarte clar în ce constă păcatul preadesfranarii sau adulterul, spunând: „Preadesfranare (preacurvie) se numește nu numai aceea că ai avut relații cu o femeie măritată după alt bărbat, ci și aceea când tu, bărbat care-ți ai pe femeia ta, și ești legat de ea, păcătuiești cu altă”. Și de asemenea: „Nu numai atunci se numește preadesfranare, când cineva năzuiește la o femeie măritată cu bărbat, ci și atunci când acea femeie este nemăritată, dacă acela este căsătorit și legat de femeia să legiuită”. Sfântul Părinte adaugă: „Dacă cel ce a fost însurat și și-a lăsat femeia, iar după această mai are relații cu ea, și este vinovat de preadesfranare, cu atât mai mult când are relații cu o femeie străină”.
Sfântul Ioan zice că adulterul este „o abatere de la Lege, lăcomie și hoție, ba încă e ceva mai mult decât hoția”.
El osândește adulterul nu numai pentru împreunare, ci mai ales pentru nedreptățea și lăcomia celui ce-l săvârșește. Este vorba, pe de o parte de nedrep-tatirea femeii, iar pe de altă parte de nedreptatirea bărbatului căruia i s-a răpit femeia, așa încât o femeie devine comună mai multor bărbați, răsturnându-se în acest fel „chiar și legile naturii”. Căci Dumnezeu l-a făcut pe om „bărbat și femeie”, unindu-i într-un singur trup.
Adulterul este așadar, în același timp, și furt, deoarece așa după cum învață Sfântul Pavel: „Femeia nu este stăpână pe trupul sau, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul sau, ci femeia „‘. De aceea, Sfântul Ioan sfătuiește pe cei care ar fi ispitiți de vreo femeie desfrânată, să răspundă: „Trupul nu este al meu, ci al femeii mele”. Tot așa să spună și femeia „către cei care ar voi să-i calce înțelepciunea” ei: „trupul nu este al meu, ci al bărbatului meu”. Adulterul este însă mult mai mare decât furtul „căci nu suferim atâta-spune același Sfânt Părinte-când ni se fură banii, pe cât suferim când ni se subminează căsătoria”.
Adulterul este neascultarea față de Dumnezeu și împreună lucrare cu diavolul, căci „cele ale desfrânării, spune Sfântul Ioan Gură de Aur-nu le lucrează diavolul singur”?; de aceea și Sfântul Apostol Pavel adaugă la îndemnul: „Să nu va ispitească satana”, cuvintele: „din pricină neînfrânării voastre’.
Exista pe vremea Sfântului Ioan mentalitatea conform căreia,”dacă desfrânează cineva cu slugă să ori cu o femeie necăsătorită, păcatul nu este atât de mare. De aceea, Sfântul Ioan afirmă răspicat: „Fie că ai avut legături trupești cu împărăteasa, fie cu slugă ta din casă, păcatul este același. De ce? Pentru că prin asemenea faptă nu ai nedreptățit atâta pe acea femeie, pe cât te-ai nedreptățit pe ține însuți. Tu ești cel care singur te-ai rnurdarit, tu în același timp ai defăimat și pe Dumnezeu. Pentru că, având relații cu femei străine, fie ele măritate, fie nemăritate, pentru ține este preadesfranare, căci” ai trecut pe lângă femeia ta. De aceea Dumnezeu pedepsește, fiindcă L-ai defăimat, căci nu disprețuiești atâta pe acea femeie, pe cât disprețuiești pe Dumnezeu, Care vede totul”.
* (Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, 2001, p. 126)
Sursă: doxologia.ro
crestinortodox.ro