În Parcul Național Cheile Nerei Beușnița, înconjurat de munții Aninei și Locvei se află lacul Ochiul Beiului, un adevărat Eden al României. Întruchipare a unui loc paradiasiac, operă nepereche a Maicii Naturi, lacul se întinde pe o suprafață de 20 metri și are o adâncime de 6 metri. Este situat în apropierea celor trei cascade ale râului Beușnița și de ruinele cetății medievale Ilidia, construind împreună un traseu turistic de neegalat în diversitate și farmec.
Pe lângă imaginea de poveste a locului, lacul Ochiul Beiului are și o particularitate care i-a adus o binemeritată faimă. Fiind alimentat continuu de un izbuc (sau un izvor) cu apă cristalină, lacul nu îngheață niciodată, nici măcar iarna. De asemenea, impresionează culoarea aproape ireală a lacului, un turcuaz splendid, care, alături de vegetația din jur, creează un cadru idilic, cucerindu-i pe toți cei care au vizitat locul.
Numele lacului vine de la o frumoasă legendă locală, legată de povestea de dragoste dintre un bei (titlu nobiliar în Imperiul Otoman) și o tânără valahă care ducea oile la păscut. Beiul obișnuia să vâneze pe acele meleaguri și, într-una din zile, a zărit-o pe frumoasă ciobăniță și s-a îndrăgostit pe loc de ea. Și fetei i-a plăcut tânărul bei, așa că au început să se întâlnească, fără să țină cont de religie sau diferența de bogăție dintre ei doi. Tatăl beiului, aflând despre dragostea dintre cei doi, și-a trimis oamenii să omoare fata care-i sucise mințile fiului său. Beiul a încercat să apere fata, s-a luptat cu oștenii, dar aceștia au înjunghiat-o pe biata păstoriță.
În timpul luptei, beiul și-a pierdut un ochi și în locul în care a căzut acesta s-a format lacul care acum îi poartă numele. A plâns multe zile după fată și nemaiputând rezista durerii din inimă, și-a pus capăt zilelor. Din lacrimile beiului s-a format izvorul care alimenteaza lacul. O altă legendă spune că în noaptea de Sânziene, la Ochiul Beiului, se strâng, se îmbăiază și dansează ielele pădurii. Ele sfârșesc jocul înainte de ultimul cântat al cocoșilor.
Pentru a ajunge în acest loc de poveste, se trece de Oravița, oraș așezat în Valea Mare, apoi se merge până la Ciclova Română, după care urmează drumul spre satele Ilidia, Potoc și în final, Socolari. La Ilidia se mai zăresc ruinele cetății și, dacă aveți puțin timp pentru a vă abate de la traseu, se poate urca până la aceste ruine de unde puteți avea o spectaculoasă perspectivă asupra spațiului montan bănățean și Văii Carașului.
Amatorii de drumeții montane și cei îndrăgostiți de sălbăticia naturii vor fi încântați de aceste meleaguri superbe unde se află probabil ultimele păduri virgine din Europa. Vor fi cuceriți de priveliștile minunate, de imaginea de basm a lacului, care parcă vrea să-i hipnotizeze pe privitori. Apa limpede dă impresia unui loc vrăjit, iar vegetația din jur completează tabloul natural de o frumusețe aparte. Dacă doriți să uitați pentru câteva ore de mașini, telefoane și alte device-uri, lăsați-vă cuceriți de natură, într-un loc parcă special creat pentru liniște și relaxare.
