În Munţii Siriului, pe versantul Malaia, la o altitudine de 1.420 metri, se află Lacul Fără Fund sau Lacul Vulturilor, un loc carea devenit cunoscut în toată țara datorită legendelor …
Frumusețile României
-
-
La jumătatea distanței dintre Sibiu și Brașov se află orașul Făgăraș, zonă cu puternice tradiții românești și ținutul celor mai înalți munți din țară, cu al lor celebru Transfăgărășan. Dacă …
-
Într-o vale imensă, pe care localnicii o ştiu drept căldarea lacurilor, la capătul a şase ore de mers prin abruptul Parâng, se găsește un loc care pare vrăjit. Turiștii trebuie …
-
Este considerat unul dintre cele mai frumoase sate din România, și de bună dreptate, căci cei care ajung acolo au parte de o priveliște de-a dreptul deosebită. Aflat în inima …
-
România este o țară de-a dreptul deosebită, iar cei care au răbdarea și entuziasmul necesar pentru a-i cunoaște toate secretele reușesc să descopere lucruri extraordinare despre propria țară. Țara noastră …
-
Bușteni este un oraș aflat la poalele muntelui de unde se ramifică o mulțime de trasee montane. Există unele mai spectaculoase decât altele, însă cu siguranță un lucru îți va …
-
Spectacol în natură în Grădina Botanică din Cluj Napoca. Locul în care găsești cele mai frumoase flori din lume
de miraÎn ultimii ani, orașul Cluj-Napoca a devenit unul dintre cele mai apreciate orașe din România. Arhitectura, curățenia exemplară și investițiile făcute în zonă situează orașul printre cele mai populare locuri …
-
Vechea cetate de scaun, Târgoviște este situat în partea central-sudică a României pe o terasă înaltă de 260m, deasupra Vîii Ialomiței, la limita dintre regiunea deluroasă subcarpatică și Câmpia Înaltă …
-
Mănăstirea Hurezi sau Mănăstirea Horezu este cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu, iar zeci de mii de turiști din țară și din străinătate vin anual să …
-
Mănăstirea Agapia, una dintre cele mai importante mănăstiri de maici din România, cunoscută și sub numele de Agapia Nouă, Agapia din Vale sau Agapia Mare, este situată pe valea pârâului …
-
Bănățenii sunt oameni foarte mândri de zona în care s-au născut. De la această mândrie se trage probabil și cunoscuta sintagmă „Tot Banatu-i fruncea”, plecată de la convingerea că, spre …
-
Traseul Transfăgărășan este unul dintre cele mai spectaculoase trasee din întreaga lume. Echipa Top Gear din Marea Britanie l-a numit „un drum fabulos, cel mai uimitor pe care l-am văzut …
-
Pădurea Hoia Baciu, unul dintre cele mai înfricoșătoare locuri din Europa. Ce au găsit acolo cei care au vizitat-o
de miraEste considerat unul dintre cele mai înfricoșătoare locuri din România și din Europa, însă anul mii de persoane își fac curaj pentru a merge acolo. Este vorba despre Pădurea Hoia …
-
Fosta Capitală a Țării Românești și municipiu al județului Argeș, Curtea de Arges, păstrează și acum aura unui oraș în care s-a scris istorie de-a lungul timpului, s-a pus o …
-
Strămoșii noștri, dacii, aveau obiceiuri care pentru mulți ar părea bizare. De pildă, când li se nășteau copiii, plângeau, gândindu-se la necazurile prin care aceștia vor fi nevoiți să treacă …
-
Aparținând de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Mănăstirea Soborul Sfinților Apostoli din Bârsana este situată la 22 de km sud-est de municipiul Sighetul Marmației, pe Valea Izei, în …
-
Una din cele mai impunătoare și mai bine conservate edificii din țara noastră este cetatea Râșnov, aflată în orașul cu același nume, la aproximativ 20 km de Brașov. Ridicată pe …
-
Situată pe un vechi con vulcanic, Cetatea Deva a fost ridicată la mijlocul secolului al XIII-lea, pentru a apăra Ardealul în fața năvălirilor repetate ale tătarilor, consemnate în jurul anului …
-
Mulți au auzit despre legendele Cetății Neamțului. Se spune că aici ar fi rezistat eroic cei 19 plăieși, în fața asediului regelui polonez Ian Sobieski. De asemenea, tot aici, mama …
-
Podul lui Dumnezeu din comuna mehedinţeană Ponoare este unul dintre cele trei poduri naturale existente în lume şi al doilea ca mărime din Europa. De aceea, fiecare turist care trece …
