La aproximativ 50 de kilometri de Piteşti şi 170 km de Bucureşti, într-una dintre cele mai pitorești localități argeșene, satul Jgheaburi, comuna Corbi, se află o adevărată minune a artei rupestre, mănăstirea Corbii de Piatră. Lăcașul de cult este situat la aproximativ 400 m de centrul comunei Corbi, cunoscută ca și locul de baştină al dinastiei Corvineştilor, pe malul stâng al Râului Doamnei. Ca o confirmare a rolului jucat de familia Corvinilor în istoria locului, în apropiere se mai pot observa ruine ale castelului lui Voicu, tatăl lui Ioan Corvin.
Prima atestare documentară apare la 23 iunie 1512, dar există multe informații care vin să întărescă ideea că biserica exista și înainte de data menționată. La 23 iunie 1512, monahia Magdalina (fiică și soție de boier, moștenitoare a moșiei de la Corbi), reînființează Mănăstirea Corbii de Piatră. Sfântul lăcaș va primi hramul „Adormirea Maicii Domnului” și va fi dedicată domnitorului Neagoe Basarab. Astfel, mănăstirea rupestră Corbii de Piatră primește încă de la înființare statutul de mănăstire domnească.
Există păreri conform cărora Mănăstirea Corbii de Piatră este cea mai veche pictură murală din România. Valoarea deosebită a bisericii este confirmată tocmai de această realizare în stil bizantin, păstrată în totalitate. Specialiştii au ajuns la concluzia că tehnica picturii de la Corbi este mai veche decât cea a bisericii Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş. Mănăstirea Corbii de Piatră a mai fost cunoscută și sub numele de mănăstirea de la Meriș sau mănăstirea Meriș.
Mănăstirea Corbii de Piatră este singura din România unde există două altare pe același naos. Lăcașul a fost săpat într-un perete uriaș de stâncă, înalt de 30 metri și lung de 15 metri. Biserica mănăstirii face parte, din punct de vedere tipologic, din categoria bisericilor cu hram dublu, o caracteristică a lumii bizantine, a căror imagine-simbol sunt bisericile din Capadoccia, Turcia.
Numele lăcașului de la Corbi este dat, pare-se, de corbii numeroși care își găsiseră adăpost pe stâncile înalte din zonă. O altă legendă a locului se referă la călugării care trăiau aici, cărora localnicii le spuneau „corbi”, datorită veșmintelor cernite pe care le purtau. În partea sudică se află trapeza mănăstirii, dăltuită tot în piatră și care în vechime era folosită și ca divan (consiliu format din reprezentanții boierilor și dregătorilor), atunci când domnitorul țării participa la hramul mănăstirii, pentru a judeca unele procese sau pentru aplanarea unor neînțelegeri.
Deasupra bisericii, încastrată în stancă, se află crucea de piatră de la 1700, iar în fața bisericii este paraclisul de lemn cu a sa clopotniță, construit în anul 1890. Ansamblul rupestru de la Corbii de Piatră reprezintă dovada existenței unor centre monastice de tip anahoretic pe teritoriul Țării Românești încă înainte de organizarea bisericii muntene din secolul al XIV-lea. La granița dintre Țara Muscelului și Ardeal, Mănăstirea Corbii de Piatră ne oferă o pagină emoționantă de religie dăltuită în stâncă, un loc de închinăciune și reculegere unic în România.