Castelul Iulia Hașdeu de la Câmpina, devenit astăzi muzeu, a fost construit de Bogdan Petriceicu Hașdeu, pentru comemorarea fiicei sale, răpusă de tuberculoză la doar 19 ani. Această poveste post-mortem a tinerei Iulia Hașdeu și a castelului-templu de la Câmpina este una dintre cele mai misterioase și tulburătoare momente ale acelor vremuri. Tatăl Iuliei, Bogdan Petriceicu Hașdeu, a trăit între anii 1838-1907 și a fost o personalitate marcantă a culturii românești, un scriitor apreciat, academician, om politic, istoric, publicist, jurist, lingvist și folclorist.
Iulia Hașdeu a fost consderată, încă din primii ani ai vieții, un copil foarte precoce, un adevărat geniu, care la 8 ani trecuse examenele de școală primară, la 11 ani termina liceul, cunoștea deja trei limbi străine, apoi a urmat și Conservatorul de la București, secția canto și pian. În timpul liber scria poezii și piese de teatru, iar la numai 16 ani devenea primul român care intra la celebra Facultate de la Sorbona, unde dorea să obțină licența în filozofie. La Paris, copila de 16 ani a reuşit să uimească toți profesorii. Studia intens, lua lecţii de pictură şi lecţii de canto de la cei mai mari profesori ai acelor vremuri.
În 1887, pe vremea când Iulia Haşdeu se afla la Sorbona, au apărut primele semne ale tuberculozei, boala care avea să-i fie fatală. Preocupată prea mult de studiu şi prea puţin de starea sănătăţii sale, a preferat să ignore primele semne ale bolii. Iulia își continuă studiile la Paris, însă boala se agravează şi se vede nevoită să întrerupă școala în aprilie 1888. Părinţii au încercat totul, au dus-o în Elveția, la Montreux, și în alte stațiuni unde se putea face tratament. Deşi doctorii erau optimiști, boala avansase într-un ritm galopant, iar pe data de 29 septembrie 1888, Iulia Hașdeu părăsea această lume.
Distrus de durere, B. P. Hașdeu renunță la impresionanta sa operă literara, Etymologicum Magnum Romaniae, dicționarul enciclopedic al limbii române, și se dedică doar amintirii Iuliei. În primă fază încearcă să îi redea prezența în cavoul de la Bellu, transformat din loc de odihnă veșnică într-un spațiu de meditație, dar și de conversații cu spiritul fetei. B.P. Hașdeu a început să practice spiritismul ca unic mod de a comunica cu lumea de dincolo. A construit castelul Iulia Hașdeu între anii 1894-1896, inspirat de amintirea nepieritoare a fiicei sale. Inițial, castelul trebuia să aibă forma unei catedrale, dar planurile au fost modificate, ajungându-se la forma din zilele noastre, cu 3 turnuri de piatră, cel din mijloc fiind mai înalt și adăpostind un templu.
Personalitățile din cercul familiei, care au simțit durerea fără margini a părinților, o durere din care aceștia nu și-au mai revenit niciodată, spuneau că dacă Iulia Hașdeu ar fi trăit mai mult, geniul ei nu ar fi cunoscut echivalent în limba română, depășindu-l chiar si pe cel al lui Eminescu. Dragostea imensă, dincolo de moarte, a unui tată pentru fiica sa, a dus la ridicarea acestui castel superb, înconjurat de atâtea mistere, care atrage anual peste 25.000 de vizitatori.