Castelul Sturdza de la Miclăușeni este unul din cele mai bune exemple de transformare a unui monument istoric într-un complex muzeal și hotelier foarte atractiv pentru turiști. Asta înseamnă, pe de o parte, să-ți pese de istoria unui loc și, pe de altă parte, să te ocupi efectiv de renovarea edificiior care marchează această istorie, să nu le lași în paragină. Un edificiu superb, care nu și-a pierdut farmecul de odinioară, este transformat într-un complex muzeal și hotelier unde vizitatorii se pot caza în camere curate, primitoare și se pot delecta cu meniuri boierești, servite la restaurantul castelului, într-o ambianță care aduce aminte de vremurile tihnite de altădată.
Castelul Sturdza de la Miclăuşeni (cunoscut şi sub denumirea de Palatul Sturdza) este un edificiu în stil neogotic, construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza şi soţia sa Maria, în satul Miclăuşeni, aflat la 65 km de municipiul Iaşi. Domeniul pe care se află acum complexul i-a aparținut vornicului Miclăus, care îl primise de la domnitorul Alexandru cel Bun. Ulterior, moșia va ajunge în proprietatea familiei Strudza în jurul anului 1697. După mai mulți ani, cam prin 1752, vornicul Ioan Sturdza va ridica aici un conac boieresc cu 20 de camere, la care urmașii săi au adăugat o biserică și un parc amenajat în stil englezesc.
În grajdurile conacului erau adăpostiţi și crescuți cai de rasă, pregătiţi pentru întrecerile care aveau loc pe suprafața domeniului. În partea exterioara, clădirea avea numeroase decoraţiuni interesante, unele inspirate din blazonul familiei Sturdza: un leu heraldic cu o sabie și o ramură de măslin, crucea și șarpele ca și cavalerul medieval. Motto-ul familiei Sturza, Utroque clarescere pluchrum (Frumusețea strălucește pretutindeni), se poate vedea gravat pe toate fațadele castelului. Picturile sunt realizate în stilul Art Nouveau de către arhitectul Iulius Reinecke, dar o importantă contribuție va avea și Maria Sturza, cea care ilustrase unele din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin şi prieten apropiat al familiei Sturdza.
În 2001, complexul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar după trei ani au început lucrări ample de renovare. În prezent, o parte din clădirile complexului au fost transformate în camere de oaspeți, turiștii care vor să rămână peste noapte având la dispoziție 23 de camere duble, 6 camere single și 2 apartamente. Complexul mai curpinde un restaurant, o grădină de vară, o sală de sport și săli de conferințe. Iarna, turiștii se pot delecta cu plimbările cu sania trasă de cai sau cu dansuri și cântece în jurul focului de tabară. La Miclăușeni se mai pot organiza diferite petreceri tematice și evenimente pentru grupuri de turiști sau pelerini.
La castelul Sturdza din Miclăușeni vă puteți bucura de o ambianță primitoare și de ospitalitatea specific moldovenească, în mijlocul unui domeniu încântător. Dacă vă doriți să faceți o incursiune în timp, în căutarea unor vremuri demult apuse, la Miclăușeni veți găsi cadrul ideal.