Cetatea Oradea este un monument arhitectonic de mare importanță nu doar pentru România, ci și pentru întreaga zonă a Europei Centrale. A fost construit în formă de pentagon, fiind una dintre puținele cetăți care sunt utilizate și în prezent. De-a lungul secolelor, cetatea a făcut față mai multor atacuri rămase în memoria și legendele locului. Înainte de ridicarea celor cinci bastioane, Cetatea Oradea a fost aproape distrusă de atacurile tătarilor și turcilor.
Legenda spune că în jurul anului 1092, regele Ungariei, Ladislau I, se afla la vânătoare prin frumoasa Țară a Crișurilor. La lăsarea serii a decis să facă tabăra chiar pe aceste locuri, în apropiere de Crișul Repede. Obosit, regele cade într-un somn adânc și în vis îi apare Fecioara Maria, care cere monarhului să ridice o biserică chiar în acel loc. Fiind cucerit de frumusețea locului, decide ca atunci când va muri rămășițele sale pământești să fie aduse în această biserică, ridicată chiar de el la îndemnul Fecioarei Maria. A numit acest loc Várad, iar în jurul mănăstirii a fost construită o cetate care a fost timp de secole un scut în apărarea creștinătății.
În iunie 1192, Papa Celestinus III va emite un act prin care se confirmă sanctificarea regelui Ladislau I, fondatorul cetății orădene. Locul unde este înmormântat va deveni, grație acestui eveniment, loc de pelerinaj, bucurându-se de un prestigiu care va spori constant. Până la jumătatea secolului XVI vechea cetate, în formă ovală, fusese ridicată într-un loc mlăștinos, inundabil, la fel cu cetățile de baltă care aparțin zonelor de câmpie. Forma pentagonală, menținută până în zilele noastre, este atribuită italianului Domenico da Bologna.
Ca format arhitectonic, Cetatea din Oradea cuprinde 12 corpuri și 5 bastioane, fiecare bastion purtând un nume specific: Bastionul Aurit (construit în 1572), Bastionul Bethlen (finalizat în 1618), Bastionul Ciunt (început în timpul principelui Sigismund și refăcut în anul 1599), Bastionul Crăișorul (finalizat în 1570) și Bastionul Roșu (ridicat în 1580). Monumentul cel mai important, și care a supraviețuit cel mai bine trecerii timpului în Cetatea Oradea, este Palatul Princiar, construit în stil renascentist, după planurile arhitectului Giacomo Resti. Ridicat în două etapte, între 1620 și 1629, respectiv între 1638 și 1648, palatul este format din cele cinci bastioane care dau astfel imaginea unui pentagon regulat.
Biserica romano-catolică din interiorul cetății a fost construită după planurile arhitectului Lodovico Marini. Destinată în primă fază doar garnizoanei militare din Cetatea Oradea, apoi prizonierilor francezi, începând din anul 2000 devine gazdă comunității creștine de slovaci romano-catolici din Oradea. Timp de aproape un mileniu, Cetatea Oradea a reprezentat factorul esențial în jurul căruia s-a dezvoltat întreaga zonă. Splendidul edificiu, care a trecut prin mai multe epoci (romantică, gotică sau renascentisto-barocă), va rămâne cunoscut în istorie ca un veritabil bastion al Europei creștine în fața pericolului reprezentat de Imperiul Otoman. Cetatea Oradea, declarată monument UNESCO, cea mai bine păstrată cetate în stil renascentist din Europa Centrală, îi așteaptă cu porțile deschise pe cei pasionați de cultură și istorie.
