Mraconia, mănăstirea-martir de la defileul Dunării

Pe drumul care leagă orașele Orșova și Moldova Nouă, în dreptul uimitorului defileu al Dunării numit La Cazane, se află o mănăstire unică în România, atât prin spectaculozitatea locației, cât și prin încercările la care a fost supusă de-a lungul timpului. Mănăstirea Mraconia a cunoscut multe lovituri ale istoriei, începând de la distrugerile cauzate de armatele năvălitorilor și plata peșcheșului, până la a suporta stăpâniri străine sau fiind chiar înghițită de ape.

Mănăstirea Mraconia, având hramul Sfinților Arhangheli Mihai și Gavril și Sfânta Treime, a fost cunoscută și ca Mănăstirea din Valea Dunării sau de la Ogredena Veche, o comună aflată în apropiere. Lăcașul monahal a fost ctitorit la jumătatea secolului al XV-lea, în anul 1453, așa cum aflăm dintr-un document datat în 1829, în care renumitul cronicar Nicolae Stoica din Hațeg, fost protopop al Mehadiei, scrie: „de frica turcilor, după bătălia nefericită de la Varna și după ocuparea Constantinopolului în 1453, călugării de la Mraconia s-au refugiat la Orșova”.

Numele inițial, „Mrăcuna”, este de proveniență slavă şi se poate traduce prin „locul ascuns, întunecat, dosit” de aici venind și o altă denumire dată lăcașului de cult de pe malul Dunării, „Mănăstirea Ascunsă”. Biserica este din zid de cărămidă, având forma de cruce și este compartimentată în altar, naos, pronaos și pridvor deschis, lăcașul fiind în prezent o obște de călugărițe. Așa cum s-a întâmplat și în cazul altor biserici și mănăstiri din țară, venirea la putere a regimului comunist a coincis cu încercarea autorităților de a distruge credința oamenilor, prin dărâmarea unor lăcașuri de cult de o mare importanță pentru istoria acestui neam.

Una din paginile cele mai negre din istoria Mănăstirii Mraconia a fost legată de construirea hidrocentralei de la Porțile de Fier I, realizată în anul 1967. Regimul comunist a decis ca așezământul monahal să fie demolat, ruinele sale fiind astfel inundate de apele Dunării. Mănăstirea nu a mai primit dreptul de a fi reconstruită în alt loc. Datorită acestui destin atât de crud, a fost multă vreme să fie cunoscută sub numele de „Mănăstirea de sub ape”. De la biserica inițială, care acum se află sub apele Dunării, se mai păstrează doar ușile împărătești și o candelă care se află în muzeul parohial de la Eșelnița.