Alba Iulia este un nume cu puternică rezonanță în istoria românilor. În antichitate, pe locul actualei cetăți se afla castrul roman Apulum, ulterior devenind reședința pricipilor Transilvaniei și totodată capitala Pincipatului Tranilvaniei. Sub Sigismund Bathory și mai târziu, sub Mihai Viteazul, a fost reședința conducătorilor Transilvaniei, Moldovei și țării Românești. Dar cea mai importantă zi legată de istoria cetății transilvane este 1 Decembrie 1918, data Marii Uniri, când Alba Iulia a devenit capitala de suflet a tuturor românilor.
Astăzi, cetatea Alba Iulia Carolina este un adevărat magnet pentru turiștii români și străini, care au auzit sau au citit despre restaurarea acestui edificiu atât de drag românilor. Prin eforturile extraordinare ale Primăriei din Alba Iulia, au fost atrase din fonduri europene peste 150 de milioane de euro, bani cu care acești oameni harnici și preocupați de rădăcinile lor au reușit să refacă, aproape miraculos, un reper important al istoriei noastre. Dacă în toate orașele noastre ar fi astfel de primari, cu siguranță România ar fi avut o altă imagine în lume.
Cetatea este formată din cele şapte bastioane (Eugeniu de Savoia, Sf.Ştefan, Trinitatea, Sf. Mihail, Sf. Carol, Sf. Capistrano, Sf. Elisabeta) care i-au dat imaginea în formă de stea, caracteristică cetăţilor de acest tip. Cel mai mare dintre bastioane este cel al Trinităţii şi are plasat în centru un blazon încoronat cu câmpuri multiple şi frumoase frunze de acant. Odată intrați pe porțile cetății, turiștii se pot bucura și de alte atracții încărcate de istorie: Catedrala Ortodoxă a Reîntregirii, Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail, Muzeul Unirii, Sala Unirii, Biblioteca Bathyaneum, Palatul Apor, Palatul Arhiepiscopiei, Castrul Roman, Cetatea Veche, Palatul Princiar și Obeliscul, aflat pe Dealul Furcilor, un omagiu adus memoriei eroilor-țărani Horea, Cloșca și Crișan.
Un moment special, așteptat de toți cei care vin să viziteze cetatea, este schimbarea gărzilor. În uniformele tradiționale ale armatei habsburgice, militarii oferă un superb spectacol de sunet și culoare, imortalizat în imagini de toți cei care asistă la reprezentație. La fel de așteptate sunt și momentele oferite de Legiunea a XIII-a Gemina Apulum sau Lupii Apoulonului.
Cetatea Alba Iulia Carolina, mulțumită celor care s-au ocupat de restaurarea ei, a devenit o imagine fidelă a trecutului nostru. Având o istorie zbuciumată, plecând de la triburile dacilor până la unirea provinciilor române, Alba Iulia a devenit simbolul idealului de unitate al românilor. Întrucât suntem în plină epocă digitală, vă puteți documenta pe blogul oficial al orașului Alba Iulia, ca să vă convingeți ce muncă s-a depus aici. Dar, oricât de atrăgătoare poate fi o prezentare online, la Alba Iulia trebuie să ajungeți neapărat, pentru a simți istoria și pentru a respira aerul unirii noastre.