Mănăstirea Hurezi sau Mănăstirea Horezu este cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu, iar zeci de mii de turiști din țară și din străinătate vin anual să viziteze această perlă a Olteniei.
Mănăstirea, care este cel mai mare ansamblu monastic din România, este construită pe valea râului Romanii de Jos, în satul care la acea vreme se numea Hurezi (actual Romanii de Jos), nume care ulterior a fost luat de târgul de peste deal, actualul oraș Horezu, aflat într–un colț pitoresc sub munții Căpățânii.
Ansamblul monastic cuprinde mănăstirea propriu-zisă, Biserica Bolniței, ctitorită de doamna Maria, soția lui Constantin Brâncoveanu, ridicată la 1696 și zugrăvită de Preda Nicolae și Ianache; Schitul Sfinților Apostoli, la circa 50 de metri spre nord, ctitorit de marele stareț Ioan Arhimandritul în 1698 și zugrăvită de Iosif și Ioan în 1700 și Schitul Sfântul Ștefan, după numele fiului cel mare al domnitorului, la 1703 și zugrăvit de Ianache, Istrate și Harinte.
Mănăstirea este așezată în partea de nord a județului Vâlcea, pe drumul național DN 67 Râmnicu Valcea – Târgu Jiu, iar drumul către această mănăstire este unul care le bucură sufletele tuturor celor care îi calcă pragul.
O mulțime de sfinți din care nu lipsesc Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, hramul mănăstirii, scene religioase din Vechiul și Noul Testament, sinoade ecumenice, despărțite prin ornamentații florale, desenate în culori vii, acoperă pereții interiori ai bisericii și pronaosului. Lucrarea în frescp este opera zugravilor Constantin, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim.
De asemenea, în pronaos, se poate observa un amplu tablou, în care sunt înfățișați domnitorul Constantin Brâncoveanu cu familia sa, precum și înaintașii direcți și rudele din neamul Basarbilor și Cantacuzinolor.
Turiștii pot afla în biserică și un scaun domnesc sculptat în lemn ce poartă stema Cantacuzinilor. Deși trebuia să fie locul de veci al domnitorului, modul în care a fost omorât de turci și atitudinea turcilor a determinat-o pe doamna Maria să îl lase să se odihnească în mormântul din Biserica Sfântul Gheorghe din București.
Pe lângă celebra mănăstire, turiștii pot, de asemeenea, să viziteze Târgul de oale Cocoșul de Hurez. De asemenea, nicio plimbare prin Horezu nu este completă fără măcar o farfurie cu celebrele motive din Horezu.