Tismana este cea mai veche mănăstire din Ţara Românească, un lăcaş de cultură și spiritualitate care s-a păstrat până astăzi. Ctitorul mănăstirii este Cuviosul Nicodim, cel care a pus piatra de temelie și la alte două mănăstiri de mare rezonanță pentru credința românilor, Prislop și Velița. Părintele Nicodim a ales locul pentru ridicarea mănăstirii, a tocmit și meșterii care vor lucra la înălțarea ei, și a dat indicații referitoare la arhitectura și picturile lăcașului. A fost susținut financiar în acest demers de domnii Basarabi, Radu Negru Voievod și ulterior, fii acestuia, Dan I și Mircea cel Bătrân.
Pentru contribuția lor la ridicarea acestui monument de reculegere și închinăciune, poetul George Coșbuc va numi Mănăstirea Tismana „mărețul cuib al Basarabilor”. Și alte condeie de seamă ale neamului nostru au avut cuvinte de laudă pentru frumosul lăcaș, George Călinescu numind-o „cea mai veche și mai măreață dintre mănăstirile de peste Olt” iar Alexandru Vlahuță a scris despre Tismana ca fiind „o lume fascinantă, plină de închipuiri și basme”.
Mănăstirea Tismana este așezată pe malul râului cu același nume, într-un cadru natural superb, pe vârful unei stânci de pe muntele Stârmina, la 36 km de orașul Târgu Jiu, în județul Gorj. Privită de departe, pare mai curând o fortăreață sau un castel medieval cu fortificații la fiecare colț. În incinta mănăstirii se pătrunde pe sub clopotniţă, direct în curte, în mijlocul căreia se află biserica. În partea stângă se pot vedea chiliile și încăperile stareței și arhondaricul, amplasate pe lângă zidul de protecție.
Mănăstirea Tismana este cunoscută și pentru că în timpul celui de-al doilea Război Mondial aici a fost ascuns tezaurul Băncii Naționale a României, chiar în peștera așezământului monahal. Conform istoricilor, în luna iulie a anului 1944, guvernatorul de atunci al BNR a decis ca cele peste 4000 de casete cu aur să fie transportate și depozitate la Tismana, țara fiind atunci împânzită de soldați germani și ai Uniunii Sovietice. Tezaurul a fost ascuns întâi în pivnițele mănăstirii, urmând ca ulterior să fie amenajat un spațiu în peștera ce aparține de lăcașul sfânt.
Credincioșii spun că cei care nu au ajuns la Mănăstirea Tismana vor muri mai săraci sufletește, pentru că pacea și liniștea pe care acest loc le oferă sunt cu adevărat impresionante. Anual vin la mănăstire mii de credincioși, se roagă pentru cei dragi, pentru sănătate și bunăstare, curtea lăcașului devenind neîncăpătoare în zilele de sărbătoare. Vom încheia această invitație să vizitați Mănăstirea Tismana cu descrierea făcută de un celebru călător și învățat, diaconul Paul Alep, în anul 1657, care consemnează în cartea sa „Note de călătorie” scrisă în arabă: „Tismana nu are seamăn nici în această țară, nici în alta, prin frumusețea locului și a așezării, prin mulțimea apelor și întărirea pe care o are, ajutată și de ocrotirea zidurilor care o înconjoară.”
