Este una dintre cele mai impresionante peșteri din România, dar, cu toate acestea, nu sunt mulți cei care pot spune că au reușit să o vadă.
Peștera Vântului este cea mai mare peșteră din România, cu o lungime totală de 47 km. Aceasta se află în Munții Pădurea Craiului, în vecinătatea localității Șuncuiuș. Peștera Vântului se află în partea nordică a Munților Pădurea Craiului, în defileul carstic cu același nume.
Aflată la o distanță de 50 km de Oradea și 100 km de Cluj-Napoca, accesul se poate face fie pe drumul asfaltat DJ 764C, 11 km de la DN 1 (E60), fie pe calea ferată (stația CFR Șuncuiuș).
Peștera a fost descoperită de inginerul Bagameri Bela în anul 1957 și de atunci s-a început o muncă titanică pentru a deveni o peșteră vizitabilă, deoarece la început galeria era extrem de strâmtă și greu accesiblă.
La zece ani de la descoperire, lungimea totală a galeriilor cunoscute depășea mai bine de 15000 de metri, iar speologii au organizat o mulțime de ture de explorare și expediții de anvergură.
Explorările au continuat, iar la sfârșitul anului 2000 lungimea peșterii depășea 47.000 m. În cei aproape de 50 de km de galerii, pot fi găsite aproape toate formele endocarstice cunoscute.
Sunt trei etaje distincte formate din galerii, săli, puțuri și hornuri de dimensiuni și forme foarte diferite, cu toate tipurile de speleoteme: stalactite, stalagmite, coloane, scurgeri parietale dar și cristale și gips.
Au fost identificate, de asemenea, colonii de lilieci formate îndeosebi din Rhinolophus ferrum-equinum si Rhinolophus hipposideros atât la hibernare, cât și pentru reproducere. Există în interior și o mare diversitate de nevertebrate înalt specializate (păianjeni, miriapode, melci) care pot fi găsite în peșteră și în solurile bogate în calciu din jurul lor.
Dintre toate se diferențiază „Labiritul Racoviță”, ca cel mai încurcat sector de peșteră din țară sau „Galeria Hipodrom”, asemănătoare cu o galerie de metrou.
Deși Peștera Vântului are o lungime declarată de 49 de kilometri, pentru vizitare doar un prim traseu turistic de 800 metri și unul speoturistic de doi kilometri sunt disponibile. Abia de anul trecut este disponibilă pentru turiști, după o perioadă de 50 de ani în care s-a lucrat încontinuu pentru ca vizitatorii să fie în siguranță în această peșteră considerată una destul de periculoasă, pentru că are doar o singură intrare.
„Este vestită pentru că este foarte greu de explorat din cauză că are o singură intrare. Şi pentru a a ajunge în capătul ei este nevoie de 8 ore pentru o echipă speologică”, spune speologul Ferenc Csis.