În idilicul ținut al Neamțului, la 22 de kilometri de orașul Târgu Neamț, se află unul din cele mai importante lăcașuri de cult din zona Moldovei. Mănăstirea Sihăstria, loc de pelerinaj care atrage mii de turiști anual, aflată într-o zonă plină de lumină și liniște, a fost, timp de aproape 40 de ani, și locul de suflet al unuia din cei mai mari duhovnici pe care i-a cunoscut pământul românesc, părintele Cleopa Ilie.
Părintele Cleopa s-a născut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat școala primară de șapte ani din comuna natală, Sulița, în județul Botoșani. Părinții săi nu lipseau niciodată de la sfintele slujbe, făceau milostenie, se rugau mult împreună cu copiii, ducând o viață curată și liniștită, fără certuri sau jigniri, conform învățăturilor sfinte. Într-un astfel de mediu a crescut cel care și-a dăruit viața lui Hristos și oamenilor, oferind mângâiere și sfaturi celor aflați la necaz.
Prima ctitorire a Mănăstirii Sihăstria este consemnată în anul 1655 și aparține sihastrului Atanasie și altor șapte ucenici ai săi. Vremurile tumultoase care au urmat au dus la ruinarea bisericii, astfel încât, în jurul anului 1734, episcopul Ghedeon al Romanului a ridicat o nouă biserică, din piatră, chiar pe locul celei vechi, în același stil clasic moldovenesc. După evenimentele sângeroase din anul 1821, când biserica a fost aproape distrusă de turci, a fost refăcută în jurul anului 1824, cu sprijinul mitropolitului Veniamin Costachi.
Mănăstirea a atras de-a lungul timpului vizitatori din toată țara, care veneau pentru a asculta învățăturile părintelui Cleopa, recunoscut drept una din cele mai puternice voci ale ortodoxiei românești. El a murit în anul 1998, lăsând în urma sa 16 volume de învățături într-o colecție intitulată „Ne vorbește părintele Cleopa”. Foarte mulți credincioși vin să viziteze în special chilia unde a locui și s-a rugat, vreme de peste 40 de ani, părintele Cleopa.
Veneau oameni din toate categoriile sociale, care căutau răspunsuri la problemele și necazurile care îi încercau, iar blândul părinte, stând pe cerdacul din fața chiliei, le vorbea cu dragoste și le alina durerile. A rămas celebră binecuvântarea părintelui Cleopa, adresată celor care veneau la el pentru a-și găsi liniștea și mângâierea: „Mânca-v-ar raiul să vă mânânce!”. După dispariția părintelui, chilia și mormântul acestuia au devenit loc de pelerinaj pentru cei care continuă să vină la Mănăstirea Sihăstria, locul de basm din inima Neamțului.
Așa cum spunea Teofil Părăian, duhovnicul ortodox care s-a născut orb, „Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ şi locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu”. Vizitați mănăstirea Sihăstria și veți avea confirmarea acestor vorbe, veți simți liniștea și pacea sufletească pe care le oferă un așezământ monahal.