Într-un cadru natural de o frumusețe impresionantă, în mijlocul unei poieni aflate la poalele Ceahlăului, se găsește unul din cele mai căutate lăcașuri de cult din România. Mănăstirea Durău, aflată la 5 km distanță de cascada Duruitoarea, este o mănăstire ortodoxă de maici, „cuibărită ca în fundul unei prăpăstii”, așa cum frumos a descris locul scriitorul Alexandru Vlahuță în jurnalul său de călătorie România Pitorească.
Datorită locației atât de izolate și poziției naturale pe care o are, mănăstirea Durău a fost mult timp cea mai căutată așezare monahală din zonă. Existența unui schit de maici la poalele Ceahlăului este consemnată încă din 1600, el fiind condus într-o vreme de maica Mariana, fiică de voievod moldovean și nepoata domnitorului Vasile Lupu. Dar prima atestare documentară a Mănăstirii Durău are loc într-un act din anul 1779, ca stareță fiind menționată schimonahia Nazaria, și care, în 1787, a fost numită ca stareță a Schitului Văratec, unde a fost urmată de toate maicile de la Schitul Durău.
La celebritatea de care se bucură Mănăstirea Durău a contribuit și pictorul Nicolae Tonitza, cel supranumit „Pictorul tristeților luxuriant colorate”. Pereții interiori ai lăcașului au fost pictați, în perioada 1936-1937, de Nicolae Tonitza și studenții săi de la Academia de Arte Frumoase din Iași (printre care îl putem aminti și pe Corneliu Baba), lucrările desfășurându-se pe cheltuiala doctorului Paul Gotcu și a altor credincioși creștini. Maestrul s-a oferit să execute pictura bisericii fără bani, tot ceea ce a solicitatat fiind cheltuielile legate de transport. De asemenea, Nicolae Tonitza a transformat așezarea monahală într-un atelier, dar și un amfiteatru în același timp, oferind studenților lecții de pictură din bogata sa experiență.
O altă atracție a Mănăstirii Durău este Icoana Maicii Domnului, o icoană făcătoare de minuni, asemănătoare cu alte imagini artistice ale Divinității aflate în zona Moldovei, dar și în alte locuri de rugăciune de pe teritoriul României. Credinciosii vin cu mare credință și dragoste în fața icoanei, sperând la ajutorul și puterea de a vindeca a Maicii Domnului. Icoana Maicii Domnului de la Durău, mai precis icoana cea mare, așezată în stânga naosului, este argintată și datează încă din secolul al XVIII-lea. Tot din acea perioadă sunt păstrate, conform tradiției, și primele relatări ale minunilor săvârșite înaintea ei.
Ansamblul monahal de la Mănăstirea Durău cuprinde: Biserica “Buna Vestire”, Casa Mitropolitului Veniamin Costachi, Casa Varahil Moraru, Stareția, Clopotnița de zid și Clopotnitța de lemn. De-a lungul timpului, în jurul Muntelui Ceahlău au existat schituri şi peşteri în care pustnicii au trăit în cumpătare şi rugăciune. Unele dintre aceste lăcașuri au ars sau au fost acoperite de avalanşe. Mănăstirea Durău a supravieţuit tuturor încercărilor, devenind o adevărată oază de linişte duhovnicească pentru numeroşii refugiați veniți la schitul din Ceahlău.
