Valea Oltului, chiar dacă a fost mereu pusă în umbră de sora mai mare, Valea Prohovei, într-un clasament al turiștilor îndrăgostiți de munte, rămâne totuși un reper al spiritualității românești. …
Frumusețile României
-
-
Castelul Sturdza de la Miclăușeni este unul din cele mai bune exemple de transformare a unui monument istoric într-un complex muzeal și hotelier foarte atractiv pentru turiști. Asta înseamnă, pe …
-
Una dintre cele mai fascinante lucrări ale naturii se află săpată în inima masivului calcaros de pe raza comunei gorjene Baia de Fier. Peștera Muierilor, numită și Peștera Muierii, se …
-
Bușteni este un oraș aflat la poalele muntelui de unde se ramifică o mulțime de trasee montane. Există unele mai spectaculoase decât altele, însă cu siguranță un lucru îți va …
-
Un oraș romantic, plin de culoare, un loc unde parcă te întorci în timp, Sighișoara este singura cetate medievală locuită din această parte a Europei. De la moştenirea istorică şi …
-
Situată pe un vechi con vulcanic, Cetatea Deva a fost ridicată la mijlocul secolului al XIII-lea, pentru a apăra Ardealul în fața năvălirilor repetate ale tătarilor, consemnate în jurul anului …
-
Județul Maramureș reprezintă una dintre destinațiile preferate ale românilor și ale turiștilor străini care aud de frumusețile locului. Pentru cei care își doresc să petreacă vacanța în Maramureș, cu siguranță …
-
În idilicul ținut al Neamțului, la 22 de kilometri de orașul Târgu Neamț, se află unul din cele mai importante lăcașuri de cult din zona Moldovei. Mănăstirea Sihăstria, loc de …
-
Nu foarte multă lume a auzit de Grădina Zmeilor, însă cei care au ajuns acolo au comparat acest monument al naturii cu celebra Meteora. Rezervația naturală, deși nu este una …
-
„Poate oamenii nu văd asta, dar România este o ţară minunată” Aşa începe discursul prinţului Charles referitor la frumuseţile ţării noastre, într-unul din seriile documentarului “Wild Carpathia”. Moştenitorul tronului Marii …
-
Pasul Tihuța (sau Pasul Bârgău, cum mai este cunoscut) este o trecătoare situată în nordul Carpatilor Orientali, la o altitudine de 1200 metri, o punte de legătură între două din …
-
În drumurile prin România, nu trebuie să ratezi mănăstirile vechi, care ocrotesc de sute de ani icoane făcătoare de minuni și moaște sfinte. Sutn niște adevărate file de istorie, iar …
-
Dintre toate monumentele ridicate de domnitorul Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Horezu (sau Hurezi) este cea mai impunătoare, atât prin suprafață, cât și ca realizare artistică, și reprezintă, alături de mănăstirile din …
-
Mănăstirea Căldărușani este una dintre cele mai mari și vechi mănăstiri ortodoxe din Muntenia. Lăcașul de cult se află într-o regiune numită odinioară Codrii Vlăsiei, o zonă acoperită de păduri …
-
Parcul Naţional Retezat este cea mai mare rezervaţie naturală din ţara noastră, un veritabil monument al naturii, fiind inclus pe lista rezervaţiilor naturale ale Biosferei de Organizația UNESCO încă din …
-
Mulți au auzit despre legendele Cetății Neamțului. Se spune că aici ar fi rezistat eroic cei 19 plăieși, în fața asediului regelui polonez Ian Sobieski. De asemenea, tot aici, mama …
-
Este una dintre legendele vii ale României și reușește să fascineze an de an zecii de mii de vizitatori. Vorbim despre Castelul Corvinilor, în jurul căruia s-au născut multe legende …
-
Orașele mari ale României au în comun un punct de atracție pentru toți turiștii: piețele. Și nu vorbim despre piețele în care oamenii merg să își facă săptămânal cumpărăturile, ci …
-
Spectacol în natură în Grădina Botanică din Cluj Napoca. Locul în care găsești cele mai frumoase flori din lume
de miraÎn ultimii ani, orașul Cluj-Napoca a devenit unul dintre cele mai apreciate orașe din România. Arhitectura, curățenia exemplară și investițiile făcute în zonă situează orașul printre cele mai populare locuri …
-
Dr. Oana Cuzino: 7 locuri unde este cel mai sănătos să trăiești în România! Ce oraș se află pe primul loc:
de travelDr. Oana Cuzino a făcut pe doc.ro o listă a locurilor din România unde se trăiește cel mai sănătos. În Romania exista o serie de regiuni care promovează sănătatea, …
